Importanța asigurării protecței infrastructurilor critice a fost conștientizată la nivel mondial ca ansamblu integrat de vulnerabilități ale unor sisteme interdependente, încă din perioada 1995 - 1996, când în S.U.A. a fost utilizat, pentru prima dată acest concept. După atentatele care au afectat țări ale UE (Spania, Marea Britanie), problema vulnerabilității unor sisteme complexe interdependente, care asigură practic siguranța și securitatea la nivel european și național, a devenit stringentă și pentru spațiul european. În luna iunie a anului 2004, Consiliul European a solicitat pregătirea unei strategii globale pentru protecția infrastructurilor critice. Răspunzând acestei solicitări, Comisia a adoptat, la 20 octombrie 2004, o Comunicare privind protecția infrastructurilor critice în cadrul luptei împotriva terorismului, care prezintă sugestii privind modalitățile de îmbunătățire, la nivel european, a prevenirii atacurilor teroriste asupra infrastructurilor critice, a pregătirii împotriva atacurilor respective și a reacției la acestea. La 17 noiembrie 2005, Comisia a adoptat o Carte verde privind un program european de protecție a infrastructurilor critice care a expus o serie de opțiuni privind instituirea programului și a Rețelei de alertă privind infrastructurile critice. Cu ocazia adoptării documentului menționat a fost recunoscută și necesitatea de a spori capacitatea de protecție a infrastructurilor critice în Europa și de a ajuta la reducerea punctelor vulnerabile ale acestor infrastructuri. În luna decembrie a anului 2005, Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne a invitat Comisia să prezinte o propunere pentru un program european privind protecția infrastructurilor critice („PEPIC”) și a decis că acesta ar trebui să abordeze subiectul pe trei paliere distincte și anume:
- calamitățile provocate de om,
- dezastrele naturale,
- amenințările tehnologice,
abordându-se totuși prioritate luptei împotriva terorismului. Directiva europeană nr. 114/2008 constituie o primă etapă în cadrul unei abordări pas cu pas în direcția identificării și desemnării infrastructurilor critice europene și a evaluării necesității de îmbunătățire a protecției acestora, concentrându-se asupra sectoarelor energetic și al transporturilor, urmând a fi reexaminată în vederea evaluării de impact și a includerii, funcție de necesități a altor sectoare în domeniul său de aplicare, inter alia, sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor („TIC”).
Dependențe și interdependențe în cadrul infrastructurilor critice. În cadrul sistemelor și subsistemelor de infrastructură critică se creează condiționări fizice și/sau logice în funcționare, ceea ce face necesară introducerea noțiunilor de dependență și interdependență sectorială și/sau subsectorială, în scopul evaluării realiste și pertinente a impactului unor posibile disfuncții sau întreruperi ale acestor infrastructuri. Dependența reprezintă acea legătură fizică sau conexiune logică univocă între două produse și/sau servicii prin care starea de funcționare / continuitate a furnizorului condiționează funcționalitatea / continuitatea receptorului. Interdependența, spre deosebire de noțiunea definită anterior, este reprezentată de o legătură sau conexiune cel puțin biunivocă între două sau mai multe produse și/sau servicii prin care starea de funcționare/continuitate a furnizorului intercondiționează funcționalitatea/continuitatea receptorului.
Amenințări generale la adresa infrastructurii critice din sectorul energetic
Luând în considerare posibilele amenințări la adresa infrastructurii critice din sectorul energetic, putem enumera mai multe categorii, astfel:
Sursă: ec.europa.eu
- condiții meteorologice extreme (vânturi puternice, cantități excesive de precipitații solide - fie ele zăpadă sau chiciură etc.) care pot afecta sau întrerupe transportul și distribuția de energie electrică;
- întreruperea transportului și distribuției de energie electrică din cauza descărcărilor electrice;
- întreruperea transportului și distribuției de energie electrică din cauza degradării izolatorilor expuși la intemperii sau alți agenți corodanți (de natură biochimică, poluanți atmosferici conținuți în precipitații - cum ar fi sarea marină - etc.);
- deformarea / distrugerea structurilor de transport din cauza incendiilor produse de caniculă etc.
- erori de organizare / proiectare în realizarea și exploatarea centrelor de comandă și control (atât în ceea ce privește factorul uman cât și aspectele tehnice);
- depășirea capacității sistemului (erori de exploatare sau erori umane);
- amenințări din cadrul sistemului (de exemplu: baze de date prost proiectate, protejate, actualizate, sau exploatate);
- deficiențe în pregătirea și instruirea personalului de exploatare;
- software inadecvat, testat insuficient sau exploatat de personal insuficient pregătit;
- defecțiuni tehnice (de exemplu cauzate de uzură, întreținere defectuoasă etc.);
- erori de operare în sistem (de exemplu nerespectarea unor proceduri, a timpilor prevăzuți pentru anumite operații, nesupravegherea monitoarelor și aparaturii de control etc.);
- amenințări legate de ciclurile tehnologice prea scurte,(decizii de modernizare luate nejustificat), exploatarea la limita tehnologică de bună funcționare a instalațiilor, măsuri de securitate insuficiente, dependența de furnizori sau clienți unici, etc.;
- defecțiuni în sisteme emergente sau cauzate de interdependența sectorială.
Vulnerabilități în sectorul energetic
Sursa foto: smartcitiesworld.net
Vulnerabilitățile din sectorul energetic pot fi generate de sistemele în integralitatea lor și de nivelul serviciilor sau produselor pe care acestea le asigură, de structurile organizaționale și funcționale sau de continuitatea mediului de afaceri. Un alt aspect al vulnerabilității se referă la stabilitatea politică și socială a țării, știut fiind faptul că acești factori au un impact direct asupra securității resurselor. Atunci când participațiile statului la un anumit sector sunt vândute unor companii străine, există posibilitatea ca acestea să fie mai puțin interesate de continuitatea și buna funcționare a resursei energetice pe care o gestionează pentru statul gazdă decât de posibilitatea de a exploata o lipsă la nivel regional sau internațional a acestei resurse, ceea ce ar putea aduce beneficii consistente. Aceasta induce vulnerabilizarea națiunii gazdă față de lipsa acestei resurse, vulnerabilitate ce poate fi destul de greu controlată.
Concluzii:
- este necesară consolidarea instrumentelor de cooperare existente și o nouă abordare care să implice actorii responsabili în domeniu, pentru implementarea reglementărilor comunitare la nivel național și asigurarea respectării legalității;
- având în vedere orizontul de timp care este foarte important, se impune, crearea elementelor necesare pentru consolidarea cadrului general de acțiune care să permită intervenția eficientă la provocările actuale;
- activitatea trebuie să fie structurată pe următorii piloni: o pregătire; o prevenire; o intervenție; o redresare după incidente; o cooperare internațională.
Nu trebuie uitat faptul că infrastructurile critice pot fi afectate sau distruse în mod deliberat atât de dezastre naturale și antropice cât și de acte de terorism sau prin acțiuni de criminalitate organizată și, de aceea, protecția acestora trebuie să constituie o prioritate a autorităților publice responsabile pentru toate domeniile în care sunt identificate infrastructuri critice.
